Transferoviar Călători introduce automotoarele Bombardier Talent serie BR 644 pe Roșiori Nord - București Nord

21.03.2025
Începând de luni 24 martie, Transferoviar Călători introduce "noile" automotoarele Bombardier Talent, serie BR 644, pe ruta Roșiori Nord - București Nord!

Odată cu intrarea în circulație a automotoarelor Bombardier Talent BR 644 pe Linia Roșiori Nord - București Nord, Transferoviar Calatori îmbunătățește vizibil serviciile oferite călătorilor transportați pe această linie!


Transferoviar Călători se pare că a achiziționat din Germania 20 de astfel de trenuri, ceea ce înseamnă un salt calitativ semnificativ în serviciile oferite, înlocuind venerabilul și respectatul VT 614, care va ajunge cel mai probabil pe Linia Oltenita - Titan Sud!

Această achiziție este încurajatoare pentru noi, dar ne-am pierdut deja speranța de a vedea astfel de automotoare pe Linia 102 CFR Progresul - Giurgiu! Giurgiu este un oraș cu o populație dublă față de Oltenița și cu stații mult mai importante, precum Comana!

Transferoviar Călători transportă anual aproximativ 1.750.000 de călători pe linia 801 Titan Sud - Oltenita în cele 23 de trenuri pe care le gestionează pe tronson, pe linia 102 Bucuresti Progresul - Giurgiu, linie mai importantă, am stat în 8 trenuri în timpul săptămânii și 6 în weekend!

Proiectate și produse inițial de Waggonfabrik Talbot în Aachen cu puțin timp înainte să fie preluați de Bombardier, numele TALENT este un acronim în germană pentru TAlbot LEichter Nahverkehrs-Triebwagen (în engleză: Talbot light suburban self-propelled car), (în română: vagon suburban ușor autopropulsat/automotor).

Fabricate în peste 830 de unități între anii 1996-2008 (dacă excludem prototipurile realizate în 1994), seria BR 644 este printre cele mai numeroase realizate de un producător de material rulant feroviar!

În marea lor majoritate, automotoarele Bombardier Talent sunt folosite în principal, în Europa, de către companii din: Germania, Austria, Norvegia, iar acum mai nou, și din România! Peste 260 de trenuri din seria BR 644 realizează serviciul comercial în afara Europei la nivel global!

Trenurile sunt dotate cu climatizare, sistem de informare al călătorilor, toalete ecologice, locuri la clasa a 1-a și au o capacitate de transport cca. 137-161 de locuri pe scaune, în funcție de configurația aleasă pentru amenajarea interioară!

Sursă foto: România Feroviară
Sursă text: România Feroviară & Wikipedia