Studiul de fezabilitate privind electrificarea căii ferate Constanța  - Mangalia

07.05.2021

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat azi-dimineață licitația pentru studiul de fezabilitate privind electrificarea căii ferate Constanța-Mangalia.

Obiectivele principale ale proiectului sunt electrificarea, reabilitarea tronsonului de cale ferată și modernizarea stațiilor.Pare SF dar cine știe, poate iese ceva frumos din toată treaba asta în timpul vieții noastre.

Am spus de atâtea ori, sezonul estival de weekend a început în 2021 din luna martie și în luna mai încă NU avem trenuri directe București-Mangalia, oamenii sunt transferați într-o antichitate care de fapt sunt 4 la număr, Malaxa 78 din anii 1939-1954.

Din păcate materialul rulant de generație nouă momentan rămâne în Gara Constanța iar călătorii sunt transbordati în Malaxa 78 sau microbuze. Trist este că Regio Călători și Astra Transcarpatic nu par interesate să ajungă la Mangalia decât 3 luni de zile pe an.

În 2021 vor ajunge și cei de la TFC la Mangalia iar din toamna, România Feroviară va încerca să facă lobby pentru un sezon estival 2022 prelungit, unde în afară de 15 iunie - 15 septembrie, cursele spre și dinspre Mangalia să se realizeze doar vineri, sâmbătă și duminică.

Desigur, vor apărea și specialiștii care vor urlă sus și tare că nu sunt călători dar întrebarea care se pune e, cum să ai călători dacă serviciul București-Mangalia NU există? Păcat că acei specialiști nu au plecat ieri la Mangalia cu Malaxa 78, să vadă și ei cum au călătorit pasagerii care nu au fost deloc puțini la număr.

Sursă foto din Constanța 2021/Mangalia 2020: România Feroviară