Raport detaliat Daia Hm. linia 102 București Progresul - Giurgiu, km 54.3 + 54.2

25.03.2022

Dragi prieteni feroviari și nu numai, așa cum am promis în iarnă cu prima ocazie ivită vom acționa și în zona Daia Hm, drumul de acces nu prea există și am cam chinuit omul și mașina să ajungem unde trebuie. Începem analiza împreună în Daia Hm cap X, unde PORR Construct tot strânge de ceva timp materiale pentru rezolvarea situației apărute la Km 54.3. Bănuim ce va urma dar mai bine să așteptăm să vedem ce va pune în practică constructorul.

În "drum" spre cap Y saumai bine spus pe câmp prin sleauri și hârtoape, metoda aleasă fiind mai întâi recunoaștere pedestră după care am trecut cu mașina, ne ies în cale primele lucrări de îmbunătățiri funciare, pereții de sprijin din beton armat realizați pentru stabilizarea dealului din zona. Lucrarea a fost executată corect, scopul fiind îndeplinit. În zona sunt realizate și canale de scurgere care au rolul de a capta unul sau mai multe izvoare care își au originea in dealul mai sus menționat.

Cu cât ne apropiem mai mult de cap Y din Daia Hm și căsuța acarului, imaginea care începe să se desfășoare în fața noastră e de o frumusețe rar întâlnită, de aici începe cea mai spectaculoasa porțiune din linia 102 Daia Hm - Comana, majoritatea distanței e linie dublă dar cu un mare semn de întrebare a logicii aplicate în teren.

Nu am înțeles de ce pe secția menționată, linia directă este firul cu traverse din lemn cu foarte mari probleme de stabilitate și siguranță, iar linia abătută are traverse din beton și este conform proiect. Nu suntem specialiști dar logica asta ne chinuie de ceva timp... Bineînțeles că acceptăm orice lămurire venită din partea celor care lucrează în infrastructură feroviară.

Un lucru este cert, rambleul în zona Km 54.3 trebuie consolidat iar linia directă cred că va fi demontată și vom rămâne cu un singur fir refăcut în totalitate pe o distanță de 200m, la pachet cu posibila reconfigurare a cap X si Y pentru a nu mai fi nevoie de trecere peste macazuri. Nu am intreles logica inginerilor de după 1947, pentru că au modificat liniile anapoda, linia directă a rămas cu traverse de lemn pe marginea rambleului pe toată distanță Daia Hm Comana iar acum PORR Construct sper că va încerca să mofifice erorile apărute în timp pe linia 102.

Zona este superbă și Km 54..3 va fi/este un loc minunat pentru trainspotting în viitorul apropiat, noi am prezentat acum imaginea în ansamblu să vedeți cum activarea ambelor fire de circulație este imposibilă între Daia Hm și Comana, iar realitatea e că mai bine avem linie simplă conform proiect iar în Frățești, Băneasa Giurgiu, Mihai Bravu, Comana și Vidra să fie 1-2 linii abătute de 1.000m lungime pentru a facilita eventualele încrucișări între trenurile de marfă și călători.

Sursă foto Daia Hm: România Feroviară