Locomotivele Softronic TransMontana au preluat și tracțiunea trenurilor cu cherestea din Suedia

14.01.2025

Locomotivele Softronic TransMontana au preluat în Suedia tracțiunea trenului Holmen de cherestea cu "celebrele" vagoane "Golden Bullet"

Dragi prieteni feroviari și nu numai, astăzi părăsim puțin România și vizităm Suedia, acolo unde locomotivele TransMontana pe lângă tracțiunea trenurilor cu oțel au preluat și trenul de cherestea Holmen. Traseul trenului de cherestea pleacă din Vemdalen, tranzitează Hudikswall și are capăt de linie în Stockholm.

Green Cargo deține momentan 22 de locomotive Mb, produse între 2018-2023 în Softronic Craiova.

TransMontana v3.2 este o locomotivă multi-sistem 25 kV 50 Hz și 15 kV 16⅔ Hz. Locomotiva are o putere de tracțiune de 6.000kW/430kN iar frânarea regenerativă este capabilă să recupereze până la 2,000 kW.

Locomotivele serie Mb sunt singurele locomotive din inventarul operatorului național de marfă din Suedia care au mentenanță inclusă "veșnică"! În fiecare an contractul de mentenanță se renegociază între Green Cargo Suedia și Softronic Craiova România, la prețurile actuale ale pieselor de schimb, rezutatul fiind utilizarea locomotivelor 24 de ore din 24, fără limită de km!


Sursa foto:

https://www.facebook.com/groups/294813300618828/posts/8464119477021462/