Analiză: Prezentare foste vagoane internaționale seria 21-90 "modernizate" în Atelierele Grivița

06.06.2024

Dragi prieteni feroviari și nu numai, astăzi avem un articol scurt din seria "ceea ce vezi nu este întotdeauna ceea ce vezi". Stimulul vizual fiind printre cele mai ușor de păcălit, astăzi prezentăm o "nouă" serie de vagoane din nomenclatorul feroviar al României mioritice.

Seria de vagoane prezentate aceste zile (iunie 2024), după ce am stat și analizat bine câteva poze primite de la cunoscuți/tovarăși din domeniul feroviar, vagoanele au fost încadrate ca seria 21-91 "modernizată" din vagoanele 21-90 construite de Astra Arad în anii 1996 pentru SNTFC CFR Călători.

Este de admirat că tocmai în prag electoral (alegerile locale și europarlamentare), compania SNTFC CFR Călători a găsit ceva fonduri proprii pentru "modernizarea" de vagoane, dar la o analiză mai atentă totul pare făcut fără cap și după modelul tipic de <investiție minimă>, dar cu efect de imagine maxim.

Că să nu rămânem datori explicăm acum treaba cu ghilimelele din "modernizare". Părerea noastră e că seria 21-91 este doar un 21-90 revopsit + cu mobilier schimbat, fără nicio altă îmbunătățire față de seria originală care erau/sunt cele mai apreciate/confortabile vagoane de clasa a 2-a care au circulat vreodată pe teritoriul României!

În momentul în care mai toată Europa feroviară încearcă să reintroducă în circulație pe trenurile lungi/de noapte vagoane compartimentate sau semi-compartimentate, România face ceea ce a făcut Europa acum 40 de ani,  respectiv vagoane tip salon "modernizate" din fostele vagoane compartimentate! Very bad move!

Pe principiul - se putea alege orice altă serie de vagoane pentru a realiza această modernizare mediocră, încercăm să ne expunem punctul de vedere onest legat de subiect. Vagonul din tipul compartimentat a ajuns tip salon care, la prima vedere, arată destul de bine dar atenție la detalii!

Se pare că reparatorul care a produs seria 21-91 nici nu s-a sinchisit să reproiecteze partea laterală a vagonului sau măcar să se consulte cu CFR Călători în privința amenajării interioare, rezultând astfel mai multe scaune în dreptul pereților decât în dreptul geamurilor!

Vagonul are în continuare climatizare, configurația scaunelor e acum 2+2 iar numărul lor este de 74 locuri / vagon, rasteluri pentru bagaje voluminoase și aici, atenție, deasupra scaunelor nu prea ai cum să pui bagaje voluminoase, spațiul de depozitare fiind foarte îngust iar CFR Călători ar vrea să introducă aceste vagoane pe relația București Nord - Viena! Pe bune....?!?

Aici vedem mai clar ce spuneam mai sus legat de poziționarea fără logică a scaunelor și configurarea lor după modelul "Regio Express" folosit în alte țări civilizate din Europa. Să fim foarte clari, încurajăm și apreciem orice investiție în material rulant nou dar investiția respectivă trebuie să se facă și cu gândul la confortul călătorilor + calitatea experienței de călătorie!

Nu ai cum să pui astfel de vagoane pe un tren care, pe hârtie, face peste 18 ore (București Nord - Viena) până la destinație. Dacă vorbeam de București Nord - Brașov sau București Nord - Constanța unde pot să penduleze toată ziua pe M 800 atunci nu aveam nimic de comentat. Locul acestor vagoane, este pe asemenea trasee...

Suntem conștienți că ne vom lua "hate" și raportări pe pagină/site, dar România Feroviară nu face altceva decât să prezinte realitatea și nu servește pe nimeni, oricare ar fi el! 

Trebuie cumva să evoluăm și noi, mai ales tariful biletului să se regăsească și în serviciile oferite + calitatea oferită, ceea ce momentan nu se regăsește în niciun tren al companiei de stat! 

Asta e trist....

Sursă text: România Feroviară
Surse foto: Andrei Marian/Mobilitate.eu